Bulevardul Gheorghe Șincai a intrat în reabilitare

Bulevardul Gheorghe Șincai a intrat în reabilitare
Sursa: Primăria Sectorului 4
Publicat: 06/06/2022, 11:42

Atât căile de circulație, cât și spațiile aferente acestora vor fi reconfigurate și modernizate, anunță Primăria Sectorului 4.

În paralel cu procedurile premergătoare introducerii Pasajului Unirii într-un amplu proces de consolidare, având în vedere starea avansată de degradare a acestuia, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București continuă seria investițiilor și reabilitează bulevardul Gheorghe Șincai, aflat la câteva sute de metri de „Kilometrul Zero” al Capitalei.

Conform proiectului, porțiunea de pe ambele sensuri ale bulevardului Șincai, de la stația de metrou Timpuri Noi și până la intersecția bulevardelor Tineretului cu Dimitrie Cantemir va fi reconfigurată și pusă în acord cu noile tendințe în domeniul regenerării urbane, domeniu prioritar pentru Sectorul 4 al Municipiului București. Mai exact, trotuarele aferente arterei de circulație vor fi refăcute, grădinile blocurilor vor fi reamenajate, iar numărul spațiilor verzi va fi sporit. Odată cu reconfigurarea întregii zone, în completarea acestor lucrări, vor fi amenajate noi locuri de parcare, atât de necesare în Sectorul 4, dar și în tot Bucureștiul.

De altfel, investițiile în infastructura rutieră, derulate de administrația locală a Sectorului 4, au avut cel mai mare impact în vederea dezvoltării zonei de sud a Capitalei. Lărgirea bulevardelor de la două la patru benzi de circulație a fost unul dintre pașii cei mai importanți care au făcut ca Sectorul 4 să fie astăzi unul dintre cele mai moderne sectoare.

În perioada următoare, lucrurile vor continua pe aceeași linie, drept pentru care, bulevardul Gheorghe Șincai a intrat deja în reparații capitale, așa cum se întâmplă acum și pe Șoseaua Olteniței, pe tronsonul dintre Eroii Revoluției și Piața Sudului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...